Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța este unul dintre simbolurile reprezentative ale orașului, fiind inaugurat la data de 15 august 1910.

Cazinoul din Constanța

În zona în care se află astăzi Cazinoul din Constanța mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreere pentru turiști. O parte din acoperișul și un perete al fațadei acestei construcții sunt distruse în iarna anului 1901, de o furtună puternică.

În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea „cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene. Construcția incepe in anul 1904.

Insă, după terminarea fundației, planurile sunt schimbate iar primăria încredințează modificarea lor arhitectului Daniel Renard. Acesta schimbă stilul arhitectonic de la unul ce se inspira din tradițiile artei românești, la unul care atunci era pe culmile sale – „Art Nouveau”.

Proiectul de tip Art Nouveau cu „adăugiri”

La 21 decembrie 1909, este alcătuită o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat prin adăugarea de spații. O sală mare pentru restaurant, care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre.

Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța – Restaurări și paragină

În anul 1934, primele lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate chiar de către proiectantul Daniel Renard.

Cazinoul din Constanța a fost restaurat și în anul 1986 de către un colectiv de artiști plastici. Au fost executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură și vitralii. Vitraliile Art Nouveau din zona scărilor principale, cu o suprafață de 50 de mp, au fost realizate de artistul Ioan Cadar. Lucrările au durat un an.

Imediat după Revoluție, edificiul este repartizat Ministerului Culturii. Se propune o atribuire științifică, spre a deveni sediul unui „Institut Oceanografic Român” conform planurilor lui Grigore Antipa. Noua instituție ar fi grupat Institutul Român de Cercetări Marine, Stațiunea Zoologică Marină și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Dar costul renovării, dezbinarea între instituții și restructurările din guvern pun capăt planurilor. După câteva luni, cazinoul revine la funcția anterioară: restaurant și local de distracție.

Cazinoul din Constanța

După anii ’90, pentru Cazinoul din Constanța a urmat o lungă perioadă de paragină. Pentru se evita accidentele și jaful, accesul în interior a fost interzis. Clădirea a suferit un vizibil proces de degradare ce urma să duca inevitabil la ruină.

Un proiect de renovare este publicat la sfârșitul anului 2019. Devizul inițial al Companiei Naționale de Investiții a fost de 57 milioane de lei pentru o durată de trei ani. Dupa „întârzierile de rigoare”, adăugarea de lucrări și fonduri suplimentare, este anunțată finalizarea lucrărilor de renovare pentru vara anului 2024.

Notă redacțională: Fotografiile publicate în acest articol sunt realizate în iunie 2014.