Nava Evangelia a fost construită în șantierele navale „Harland and Wolff” din Belfast, Irlanda de Nord la comanda „Ministerului Transporturilor de Război” din Marea Britanie și lansată la apă pe 28 mai 1942, cu numele „Empire Strength”. A fost operată de companii englezești până în 1961 iar din 1965 a navigat sub pavilion grecesc până în 1968, când a eșuat la malul Mării Negre, devenind de atunci „epava de la Costinești”.
Al Doilea Război Mondial
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nava și-a adus contribuția la victoria Aliaților. A fost folosită în principal pentru a transporta provizii, în sprijinul efortului de război.
La 13 ianuarie 1943, „Empire Strength” și-a început călătoria inaugurală de la Liverpool la Sydney. În prima parte a voiajului, traversarea Atlanticului, a făcut parte dintr-un convoi de nave iar după ce a trecut prin Canalul Panama a traversat în mod independent Oceanul Pacific, ajungând la Sydney pe 20 martie. Nu sunt înregistrări complete despre voiajele din acea perioadă dar se pare că a continuat să circule pe aceasta rută pe întreaga durată a anului.
„Empire Strength” a petrecut anul 1944 transportând carne congelată din Buenos Aires în Marea Britanie și în Marea Mediterană. Călătoriile ei în și în apropierea apelor europene și mediteraneene au fost în mare parte în convoaie. Dar mișcările ei în sau în apropierea apelor sud-americane au fost în cea mai mare parte independente și neînsoțite. Nava și bine-nțeles echipajul ei curajos, reușind să înfrunte cu succes apele învolburate, ocolind în același timp submarinele inamice.
Până la sfârșitul războiului a reluat cursele între Europa și Australia. Schimbând uneori drumul pe ruta Canalul Suez – Port Sudan – Aden – Freemantle, ajungând și până în Noua Zeelandă.
După război
După 1946, pe parcusul unor serii de schimbări de proprietar, nava este redenumită „Saxon Star” iar în 1961 „Redbrook”. În 1965, când este achiziționată de compania grecească „Hegif Compania Naviera SA” primește numele „E Evangelia”.
La 15 octombrie 1968, nava a eșuat la circa 1,5 km de plaja nordică a stațiunii Costinești. Într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful Francezilor”. Cu aproximativ 12 ore înaintea eșuării, echipajul de pe Evangelia ceruse ajutor prin radio prin transmiterea unui SOS. Grupul de Intervenții și Salvare Navală al portului Constanța a trimis de urgență nave de salvare. Acestea insă nu au putut interveni în primă fază deoarece coordonatele transmise s-au dovedit a fi eronate.
După încă o serie de coordonate greșite și mai multe încercări eșuate de a lua din nou legătura cu echipajul, au fost extinse căutările în toată zona costieră. Abia după alte câteva ore de căutări nava a fost localizată în dreptul actualei stațiuni Costinești. La momentul respectiv un mic sat pescăresc. Navele de salvare au desfășurat o serie de acțiuni specifice acestui gen de situații. Ulterior au apărut declarații ce spun că echipajul grecesc a făcut tot posibilul ca operațiunea de dezeșuare să nu reușească.
Conform declarațiilor date de cei implicați în operațiunea de salvare, nava Evangelia a fost eșuată în mod intenționat de echipajul ei pentru a primi prima de asigurare. Consultându-se cu salvatorii români, asiguratorul a refuzat plata, acest gen de eșuări fiind o practică frecventă a armatorilor greci. Întrucât echipajul a abandonat nava, potrivit regulilor internaționale aceasta a devenit proprietatea statului român.
Epava de la Costinești
Ulterior, epava navei „E Evangelia” alături de obeliscul de pe plajă, a devenit „epava de la Costinești”, simbol al stațiunii și unul dintre punctele de atracție pentru turiști. La un moment dat a fost făcut și un proiect pentru refacerea structurii de rezistență și amenajarea ca punct turistic. Acesta nu a fost implementat, așa că situația ei se deteriorează.
Imaginile din articol sunt surprinse în martie (ultima în aprilie) 2010. De atunci corpul navei a cedat, castelul s-a prăbușit spre interior iar partea dinspre larg s-a rupt și este căzută într-o rână.